Salutare tuturor, ma numesc Francesco si astazi voi incerca sa explic situatia actuala a egalitatii intre barbati si femei in Italia, adica tara in care traiesc, care a facut multe progrese in ultimii ani dar care inca o gaseste greu să-și schimbe radical modul de a gândi deoarece ar putea influența negativ o mare parte a țării.
In Italia
Italia a fost întotdeauna o țară a cărei mentalitate înclină mult mai mult spre masculinitate decât spre feminitate. Cultura italiană este puternic caracterizată (mai ales în sudul țării) de anumite elemente distinctive: o rigiditate constantă a modelelor și a contractelor de gen; comportamente demografice încă oarecum „tradiționale” în comparație cu alte contexte europene; accentul pus pe calitatea îngrijirii intrafamiliale; un model de protecție socială bazat, mai mult decât altele, pe rigiditatea sistemului de gen, pe obligația morală a subsidiarității familiei, pe extinderea nedeterminată a legăturilor economice între generații, pe rolul rețelelor intergeneraționale de femei considerate a fi responsabile în primul rând pentru munca de îngrijire. După cum se poate înțelege, supraviețuirea unui astfel de sistem depinde de masculinitatea și feminitatea antitetică și de relațiile tradiționale de gen. Dar și în Italia, tensiunile și provocările s-au multiplicat și constituie acum un orizont dens de evenimente pentru modelul masculin hegemonic, patriarhal și unidirecțional: gândiți-vă la schimbarea identităților de gen și a căilor de viață, în special a femeilor; procesele de redefinire radicală a lumii muncii (șomaj; locuri de muncă temporare, neregulate, cu venituri mici); complexitatea tot mai mare a nevoilor de îngrijire; globalizare și secularizare; întâlnirea (uneori forțată) cu noi culturi și noi masculinități (migranți, neheterosexuali, transsexuali, transsexuali); la dificila, dar necesară confruntare cu genealogiile masculine și cu trecutul greoi misogin și masculin; provocarea pe care o reprezintă complexitatea tot mai mare a rolurilor paterne. Prin urmare, devine necesar să începem schimbarea mentalității care a rămas aproape neschimbată de-a lungul anilor. Masculinitatea are puncte de vedere clare care ar putea influența viața de zi cu zi într-un mod pozitiv, aceste puncte sunt: competiția, obsesia pentru rezultate și succes și acest sistem de valori începe în școală și continuă în comportamentul organizațional. Italia are un scor de „masculinitate” de 70/100 (Hofstede Insights, 2023). Tendința ascendentă a scorului italian ne spune așadar că țara noastră are o cultură puternic orientată spre realizare și motivație. Concurența, în special, este văzută ca un element foarte pozitiv. Într-adevăr, suntem învățați din copilărie valoarea excelenței, salutând modele de succes uneori chiar artificiale sau greu de reprodus. O mașină frumoasă, o casă mare, o carieră de succes au fost întotdeauna un simbol de statut recurent și râvnit pentru noi. Astăzi, în Italia, obiectivul este de a pregăti noile generații de bărbați pentru a întâlni femei „noi” și „noi” modele de masculinitate. Este vorba despre deschiderea unei game largi de căi care să le permită copiilor, băieților și bărbaților să folosească un spectru mai larg de abilități emoționale și comunicative: arătând, cu alte cuvinte, că există o varietate de moduri de a fi bărbat, permițându-le să fie direct experimentează propria diversitate specifică. Vorbim mai ales despre procesele de reflecție (și prevenire) asupra părților întunecate ale masculinității: violența de gen; homofobie; limitele impuse de masculinitatea stereotipă în confruntarea cu femeile, fiii, genealogiile masculine, „alte” masculinități; dialogul dificil, uneori inexistent, dintre bărbați și propriul lor corp. Reconstituirea, prin dialog și înțelegere reciprocă, a diviziunii istorice dintre bărbați și femei poate avea efecte foarte pozitive. În ceea ce privește companiile, însă, alte aspecte merită analizate. În companiile „bărbați”, există tendința de a diferenția „rolurile emoționale” ale bărbaților și ale femeilor, în timp ce companiile „femeilor” subliniază nevoia de egalitate. În general, organizațiile cu cultură feminină nu sunt la fel de competitive ca cele cu cultură masculină. Există oameni care încearcă să evite conflictele și care, așa cum am văzut înainte, se concentrează mai degrabă pe aspectele mai sociale decât pe succes, realizări, statut social și realități cuantificabile. Cu alte cuvinte, în culturile pur feminine, există tendința de a acorda importanță calității vieții, pe care am putea-o numi „întreg”. Dacă, pe de altă parte, ne întrebăm care este sexul cel mai potrivit pentru a ocupa funcția de manager în cadrul unei companii, este necesar să luăm în considerare diverși factori, în primul rând factorul cultural care influențează aproape în totalitate rolurile de distribuție. într-un mediu de lucru. În culturile mai feminine, liderul ideal („eroul managerului”) este intuitiv și caută consens și cooperare. În culturile mai masculine, dimpotrivă, este asertiv, sigur de sine și agresiv. Acest lucru se reflectă și în conceptul de leadership personal: se presupune că indivizii aparținând unei culturi feminine dezvoltă un set diferit de strategii cognitive și comportamentale decât indivizii aparținând unei culturi masculine și, în special, că modul de a gândi și de a acționa mai întâi acordă mai multă importanță condițiilor subiective, orientate spre intuiție (cum ar fi îngrijirea, împlinirea și relațiile). Cu alte cuvinte, deși ambii ar putea fi interesați să-și îmbunătățească performanța la locul de muncă, indivizii dintr-o cultură masculină sunt mai predispuși să practice auto-direcționarea având în vedere recompensele materiale, în timp ce indivizii din culturile femeilor vor lua în considerare în principal componenta relațională. De exemplu, s-ar putea gândi la modul în care diferențele culturale pot afecta procesele de selecție, adecvarea conducerii, bunăstarea și sistemele de evaluare a performanței, precum și noile politici de compensare sau condiții contractuale care afectează un echilibru (gândiți-vă la echilibrul acasă-muncă) care este foarte profund înrădăcinat în muncitorul. Dar ceea ce sper că se va îmbunătăți în următorii câțiva ani este cu siguranță educația în școli, unde modestia și nevoia de a păstra intimitatea îi determină pe fete și pe băieți să caute răspunsuri din afara familiei la îndoielile și curiozitățile lor. Se pare de fapt că oamenii din afara familiei (de multe ori prietenii, grupul de semeni) sunt „vectorii” privilegiați ai informațiilor despre sexualitate, care este însă de foarte multe ori inexacte, distorsionate sau în orice caz insuficiente. Prin urmare, tinerii abordează descoperirea sexualității adesea fără pregătire și fără informații și se trezesc gestionând singuri momente cruciale din cursul vieții.
În Franța
În Franța, spre deosebire de Italia, există mult mai multă egalitate între bărbați și femei, ceea ce are o influență pozitivă asupra întregii țări, care vede avantajele (în afară de situația politică). În plus, începem să scăpăm de miturile false încă prezente în Italia și menținute uneori chiar de femei, precum faptul că femeile nu sunt apte să conducă sau că sunt mai nesăbuite decât bărbații. Toate acestea cu un studiu care arată că în Franța, 8 din 10 victime ale accidentelor rutiere (78%) sunt bărbați pentru că mulți bărbați învață din copilărie că își pot „apăra virilitatea” conducând. Acesta este motivul pentru care una dintre cele mai recente campanii de publicitate privind siguranța rutieră în Franța începe cu ideea că masculinitatea toxică ar putea fi un factor care contribuie la decesele rutiere la fel ca viteza, alcoolul, drogurile și somnul. Videoclipul campaniei îi arată pe proaspeții tați la câteva minute după nașterea copiilor lor, înfățișându-i ca fiind grijulii și sensibili, în contrast cu „masculinitatea” exaltată a stereotipurilor masculine. Campania ar trebui să încurajeze bărbații să-și examineze comportamentul, fără a dori să-i stigmatizeze sau să-i învinovățească. „Asta nu înseamnă că toți bărbații sunt șoferi răi: nu ar fi adevărat. Dar numărul bărbaților care mor pe drumuri este o problemă serioasă. Și societatea este cea care transmite mesajul că bărbații trebuie să conducă mai repede, să încerce să „domine”. „Drumul și asumă-ți mai multe riscuri. Mulți bărbați învață din copilărie că, conducând, își pot „apăra bărbăția”. Dar asta nu este tot: ideea că băieții și bărbații sunt instinctiv foarte familiarizați cu mașinile poate duce la ideea că bărbații „știu să conducă” și să le dea exces de încredere în situații periculoase. „Se poate simți că un bărbat trebuie să-și demonstreze singur că deține controlul asupra unui vehicul, de exemplu, accelerând sau depășind limitele de viteză pentru a dovedi că este un bărbat adevărat. Gândește-te doar la numărul de bărbați care sunt supărați de ideea de a fi depășit de o altă mașină.